BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Amurul alb

Amurul alb

Amurul alb
Denumire:

Amurul alb (Ctenopharyngodon idella)

Denumire populară:

cteno, ten, cosaș, în engleză: grass carp

Familia:

Cyprinidae

Răspândire în România:

în toate regiunile de șes

Caracteristici:
  • Lungime: 50 - 60 cm (excepțional 130 - 200 cm)

  • Greutate: 4 - 7 kg (poate ajunge peste 30 kg)

  • Aspect: fiind înrudit cu cleanul, crapul sau roșioara, amurul alb se aseamănă cu toți acești pești. Corpul este alungit, rotunjit, lipsit de carenă, spatele de culoare închisă, verde-gălbui, iar abdomenul de culoare albuie până la auriu-închisă, solzii plați și mari. Are corpul asemănător cu cel al crapului de Dunăre, de care se deosebește prin înotătoarea dorsală scurtă, abdomenul lipsit de carne și gura semiventrală. Înotătoarea dorsală are baza scurtă, iar cea anală este așezată mult în urma dorsalei.

  • Se hrănește cu: plante acvatice, fân, râme, larve, insecte și chiar cu pești mai mici.

Pescuit:

Se pescuiește la fel ca și crapul românesc, la boabe de porumb în lapte, boiliesuri, pufuleți, mămăligă etc. Monturile pentru ten nu diferă prin nimic de cele pentru crap, poate doar din cauza buzelor foarte senzitive ar trebui o montură mai "mătăsoasă" cu un cârlig mai mic decât cel folosit pentru un crap de aceași talie iar distanța între cârlig și momeală să fie ceva mai mică, deoarece amurul nu aspiră precum crapul ci mușcă, apucă momeala (hrana) cu buzele. Fiind un pește sperios, foarte circumspect, se hrănește mai mult după lăsarea serii, când liniștea este deplină. Este un luptător, dând de furcă pescarului la scoaterea din apă. Spre deosebire de crap, amurul este mult mai greu de îmblânzit, se dă greu învins și nu intră așa ușor în minciog.

Amurul se hrănește cel mai bine 5 luni din an: din mai până în septembrie, când apa are o temperatură mai ridicată, pe placul acestui pește. În aceste luni călduroase, amurul se găsește la suprafață, acolo unde el se simte mai bine, apa fiind mai caldă. De multe ori, dacă privim atenți luciul apei, îl observăm cum coboară atunci când se hrănește sau când se sperie. Preferă locurile cu stuf, apă mică, pământ tare și umblă mult la margine unde are o sursă de hrană mai bună.

Atunci când pescuim și vrem să facem o nadă care să fie pe placul acestui pește, trebuie să ne gândim că din mâncarea lui preferată nu lipsește porumbul, dar și semințele de cânepă, boabele de grâu sau soia și alte semințe înmuiate în lapte de porumb. Alegem locul unde vrem să pescuim, sondăm, punem marker, apoi nădim bine cu semințele amintite sau cu semințe legate în cocoloașe. După aceea trebuie să așteptăm să se liniștească puțin și cu răbdare amurul va veni. Amurul este peștele care dacă a terminat hrana pleacă, așa că trebuie să avem grijă să întreținem nădind.

Trăsăturile, de multe ori sunt anemice, ca ale unui pește mic, apoi vine ușor până la margine, însă acolo începe lupta. Atunci când sunteți în dril cu un amur, înainte de a-l aduce la mal, reglați bine frâna mulinetei, iar după ce-l aveți în minciog, aveți grijă să nu sară.

Servicii imprimante, copiatoare Bacău